Master franciza, un tip de franciza si model de business avantajos pentru francizor si francizati

Imagineaza-ti un model de afacere care iti permite sa dezvolti brandul intr-o regiune specifica, sa recrutezi antrepenori locali si sa generezi si profit semnificativ, beneficiind de expertiza si experienta, resursele unui sistem de franciza bine pus la punct. Master franciza este un tip de franciza si un model de business pentru francize care a prins foarte mult in ultimii ani in diferite industrii si pe diferite piete din toata lumea. Ce avantaje ofera, cum functioneaza si ce ai de facut ca sa ajungi sa ai o master franciza perfecta?
Master franciza este un tip aparte de franciza si un model de afaceri interesant prin care un francizor acorda drepturi de dezvoltare a francizei intr-o anumita zona unei persoane fizice, juridice, companii, master francizat. Master francizatul este din acel moment un sub-francizor, el ocupandu-se de recrutare, formare, suport acordat francizei locale, sediilor locale. Din aceasta postura, master francizatul plateste niste taxe francizorului pentru drepturile de a dezvolta si gestiona local sediile francizei, castigand din sub-francizare.
Master franciza vine la pachet cu numeroase avantaje. Dintre acestea amintim:
- Dezvoltare rapida pentru franciza-prin prezenta regionala, locala, nationala si gestionare la nivel local ai sanse mai mari sa te dezvolti rapid si sa ajungi mai simplu la clienti;
- Venituri mai mari pe termen lung-ai mai multe sedii ale francize gestionate local de „sub-francizori”, ai si venituri mai bune;
- Teritoriu exclusiv-din momentul in care esti sub-francizat ai un teritoriu doar al tau pentru dezvoltarea francizei si nu ai concurenta, nu e cazul sa te grabesti, te dezvolti in ritmul tau ca master francizat;
- Imbunatatirea abilitatilor si intelegerea mai buna a afacerii-pe masura ce construiesti local si gestionezi franciza te perfectionezi, devii mai bun, intelegi mai usor domeniul in care activezi. Plus ca ai suport si training permanent pentru a te dezvolta cat mai natural;
- Delegarea sarcinilor-cel de detine o master franciza poate sa delege sarcini diferite sub-francizatilor care cumpara drepturi de a opera o afacere intr-o zona, te concentrezi pe ce e important pentru business si pe dezvoltarea francizei tale;
- Branding imbunatatit-ai deja reputatie, ai un brand mare in spate, deci te dezvolti regional, local, national mult mai usor si mai rapid;
- Model de afaceri care functioneaza-de la inceput stii ca master franciza functioneaza si sub-francizarea va fi un succes real pentru master francizat.
Dar avem si unele dezavantaje pentru master franciza:
Pentru francizor:
- Lipsa controlului total asupra francizei ca intreg, apar probleme legate de consistenta brandului, de consistenta operationala, de calitatea retelei francizei;
- Venituri in scadere pe termen lung-francizorul ajunge sa primeasca bani de la master francizat si nu direct de la sub-francizati;
- Raspundere mai mare pentru ce face master francizatul-francizorii isi asuma raspunderea pentru actiunile master francizatilor si ale sub-francizatilor, expunerea legala si financiara e mai mare;
- Probleme in aplicarea legii-apar intermediarii, master francizatii, asa ca un contract e mai greu de gestionat, de negociat;
- Reputatie nu atat de buna si de usor de gestionat-orice probleme cu master francizatii vor avea impact negativ asupra reputatiei francizei si francizorului, toata reteaua francizei e afectata.
Pentru master francizat:
- Investitie initiala mai mare-te va costa mult sa incepi afacerea locala si sa gasesti sub-francizati;
- Responsabilitati mai mari, mai multe si mai importante-ai de sustinut sub-francizati si tot ce facea francizorul pentru tine faci mai departe pentru ei;
- Structura complexa-sunt multe parti implicate si multe niveluri de responsabilitate fata de modelele de business traditionale de franciza;
- Dispute posibile la tot pasul-cele legale sunt cele mai periculoase, intre francizor si master francizat si intre master francizat si sub-francizati;
- Flexibilitate limitata-sunt restrictii impuse master-francizatilor, tot ce faci trebuie sa fie aprobat de francizor, nu te poti adapta la piata locala cum vrei tu;
- Dependenta mai mare fata de francizori-daca nu ai francizori ce ofera asistenta adecvata si la timp te va incurca dependenta permanenta de ei si de deciziile si ideile lor.
Master francizorul trebuie sa isi ia niste masuri de siguranta pentru ca toate lucrurile sa functioneze cum trebuie. De la inceput trebuie sa existe un sistem de control intern pentru monitorizarea performantelor si mentinerea standardelor de calitate. Francizatii vor fi alesi dupa niste criterii foarte stricte, relatia cu ei si comunicarea vor fi foarte importante pentru a se evita orice probleme pe parcurs. Adaptarea la conditiile din piata si cerintele locale este deosebit de importanta si ea pentru master francizor, la fel si adaptarea strategiilor de marketing pentru promovare eficienta locala, regionala, nationala, pe fiecare piata cu potential.
Mecanismul de functionare pentru master franciza e simplu. Dupa cumparare, master francizatul e de acord sa deschida macar o unitate franciza care devine prototip pentru piata. Cu ea testezi vanzarile, tendintele din piata, locale, regionale, nationale. Master francizatul are obligatia sa respecte un program de vanzare si de deschidere de unitati franciza anual. Tot ce se va castiga se va imparti in mod egal intre francizor si francizat, insa nu e o regula, depinde de implicarea francizatului.
Master francizele inseamna si dedicare totala. Daca la o franciza obisnuita ai un contract pe 10 ani in general, pentru master francize contractele sunt de minim 10 ani.