Franciza de management/Executive franchise. Ce este si ce avantaje ofera antreprenorilor?

Francizele par la prima vedere afacerea ideala. Ai mai multe locatii, angajati, ai un brand deja matur, recunoscut, ai incredere din partea clientilor si baze de clienti. Doar ca lucrurile nu stau deloc atat de roz. O varianta de franciza care ar putea aduce profit pe termen lung si e din ce in ce mai populara si folosita la nivel global e franciza de management sau executive franchise.
Franciza de management / „executive franchise”, franciza „white-collar” cum i se mai spune este un tip de business, de franciza in care francizatul nu se ocupa de operatiunile de zi cu zi si se concentreaza mai degraba pe strategie, dezvoltare, pe gestionarea unei echipe. Franciza nu e pentru toata lumea, e mai mult pentru persoanele cu experienta in corporatii sau management solid, accentul punandu-se pe deschiderea mai multor locatii sau gestionarea unor teritorii mari.
In practica, proprietarul francizei angajeaza manageri operationali, pentru gestionare operatiuni zilnice, rolul sau devenind unul de supraveghere strategica. El e un fel de CEO, lucrand doar 10-20 de ore pe zi, dar nu efectiv in afacere, ce in supervizarea sa.
Modelul de franciza de management e intalnit adesea in sectoarele B2B (business-to-business), consultanta profesionala, recrutare, servicii financiare si coaching executiv, in businessuri care ofera servicii tehnologice diverse. Ar putea fi franciza ideala pentru manageri corporativi, directori executivi si profesioniști de 50+ de ani.
Spre deosebire de francizele traditionale si modelele de business „clasice” pentru francize, care se concentreaza pe retail, servicii alimentare, francizele „white-collar” sunt mai degraba pentru sectoare unde complexitatea operatiunilor e mult mai mare per total.
E nevoie de abilitati de leadership foarte bune, de curaj si daruire, dar si de rezolvarea problemelor cat mai rapid si intr-o maniera care nu afecteaza operatiunile curente. Intelegerea dinamicii pietei, experienta cu managementul de bugete, cu gestionarea unor echipe mari vor fi necesare daca te gandesti sa investesti intr-o astfel de franciza de management. In esenta e vorba despre o franciza tip business to business, in care francizatii au un rol foarte important.
Riscurile asumate sunt unele mici, castigurile pe termen lung sunt excelente, la fel si ROI-ul, nu incepi de la zero daca ai experienta corporate, poti lucra chiar si de acasa, in ritmul tau, costurile operationale si cu lansarea afacerii sunt reduse in comparatie cu o franciza de retail.
Francizatii beneficiaza imediat de pe urma modelului de business, reputatiei si prezentei pe piata a brandului francizei de management, achizitia clientilor si atragerea lor e mult mai simpla. Plus ca ai flexibilitate mai mare, ai echilibru intre viata de familie si viata profesionala, si acces la sfaturi de la experti, instrumente puternice de marketing, testate, o retea de profesionisti pentru a avea ajutorul de care ai nevoie in caz de provocari tipice sectorului in care activezi.
Potentialul de castig e practic nelimitat, nu mai astepti ani pana sa vezi profitul si nu mai astepti bonusurile. Dar succesul depinde de proprietarul franciezi si de cat de mult timp investesti in afacere. Cu cat vei avea mai multi clienti, cu atat vei avea mai multi bani castigati.
Nu e nevoie de o locatie fizica, nu mai cautati proprietati, potentiale sedii, nu mai stai dupa angajari si angajati care vin si pleaca. Francizatii care intra in business primesc noua afacere deja functionala si gata de folosire, de dezvoltare si scalare mult mai repede, inventarul de care e nevoie efectiv e unul redus.
Scalabilitatea e un alt avantaj important. Nu esti blocat in operatiuni si poti deschide rapid mai multe unitati simultan. Folosesti abilitatile tale de lider, vanzari sau project management, nu pe cele tehnice (de exemplu, nu trebuie sa fii instalator pentru a detine o franciza de mentenanta) pentru a extinde operatiunile si a asigura succesul lor.
Multe dintre aceste afaceri (B2B, curatenie, recrutare) se bazeaza pe contracte pe termen lung, deci alt motiv sa investesti in francizele „white collar”.
Sincer vorbind, succesul tau depinde 90% de calitatea managerilor si angajatilor tai. Daca pleaca un om cheie, afacerea poate paraliza. De obicei, franciza de management necesita un capital de lucru mai solid pentru a acoperi salariile echipei pana cand afacerea devine profitabila.
Poti pierde imediat contactul cu realitatea din teren daca te bazezi exclusiv pe rapoarte mai mereu. Si peste toate, chiar si in lunile slabe, trebuie sa platesti procente din cifra de afaceri catre francizor.
Cele mai mari riscuri ar fi: subcapitalizarea, subestimezi timpul necesar pana la „break-even” si ramai fara cash flow pentru salarii, rata mare de rotatie a personalului (turnover) care distruge profitabilitatea, lipsa implicarii atat cat e nevoie, o franciza de management necesita prezenta strategica activa.
In faza de inceput (primele 6-12 luni), e recomandat sa porti „toate palariile”. Chiar daca este o franciza de management, trebuie sa intelegi fiecare rotita a sistemului pentru a putea monitoriza eficient echipa ulterior. Dupa aceasta perioada poti sa supervizezi atent si sa intervii din ce in ce mai putin.