Idei de afaceri pentru jurnalisti
Jurnalistii sunt oamenii care ne aduc mereu in case si in fata ochilor cele mai noi stiri, informatii de interes, de explica si ne prezinta realitatea filtrata in cele mai simple moduri, pe intelesul nostru. Ca jurnalist nu prea ai timp deloc daca lucrezi intr-o institutie media, e un job care te solicita 100% si care iti cere mai mult decat poti face de multe ori. Dar meseria de jurnalist e una unica, frumoasa, si te vei indragosti de ea de la primele materiale pe care le vezi scrise, filmate si publicate. Si jurnalistii pot castiga bine din multiple surse pentru ca meseria iti ofera o deschidere enorma catre alte joburi part-time sau full-time.
Din jurnalism nu se castiga atat de bine pe cat ai crede. Da, sunt salarii mari in jurnalism, in general, dar iti trebuie experienta si o institutie care sa aiba si de unde sa te plateasca in conformitate cu experienta si cu pregatirea ta. Te descurci insa din salariile primite si poti sa mai castigi bani in plus si din alte joburi. Iata in continuare doar cateva idei de afaceri interesante pentru jurnalisti.
Blogging. E poate cea mai banala si mai simpla idee de afaceri pentru jurnalisti. Oricum s-ar putea sa ai deja un blog, sa faci vlogging. Stii sa scrii, poate stii ceva si despre filmare, asa ca ai toate atuurile de partea ta. Creezi continut de calitate, iti aduci comunitatea de pe retelele socializare pe blog, poti sa combini bloggingul cu vloggingul, asa ca vei avea continut care va raspunde si mai bine la intrebarile si problemele cititorilor tai. Obtii profit usor din publicitate, colaborari, marketing, articole gazduite, scrii despre ce te pasioneaza, ce iti place. Plus ca nu depui efort deloc pentru ca oricum ai o scoala de jurnalism care te-a invatat foarte bine sa te exprimi si sa aduci in fata cititorilor cele mai relevante informatii, prezentate mereu pe intelesul lor.
Ghostwriting. E foarte popular astazi. Practic scrii niste articole platite pentru altcineva, ele vor aparea sub numele celui care cere. Multi au deja multe de spus, dar nu prea stiu sa scrie sau sa se exprime. Asa ca ai nevoie de cineva care sa le publice, sa le scrie carti, articol, sa faca toata munca din spatele unei scriituri bune. De la carti si manuale on-line la cursuri sau fel de fel de articole pentru diverse publicuri tinta, toate pot fi o buna parte din munca ta in paralel cu munca de jurnalist angajat la o anumita institutie media. Si chiar se castiga foarte bine.
Tutorat. Poti sa gandesti niste cursuri on-line de jurnalism, sa ii inveti si pe altii cate ceva din tainele jurnalismului si stiintelor comunicarii. Poti pregati studentii pentru facultatile de jurnalism, poti sa ii ajuti pe cei din facultati sau care termina facultatile de profil sa scrie mai bine, sa se descurce, poate sa isi gaseasca ceva mai repede un loc de munca.
Freelancer. Da, in 2023 poate fi un loc de munca. Poti sa fii angajat la o institutie media, dar nu te opreste nimeni sa fii si freelancer cu acte in regula. In timpul tau liber scrii articole pentru reviste, ziare, pentru cine vrei tu si esti platit pentru ele. Poti sa faci investigatii, sa iti faci echipa de freelanceri si sa faceti anchete jurnalistice pe care mai apoi sa le vindeti, la fel si reportaje interesante. Nu se castiga enorm de bine din freelancing, dar daca stai si te gandesti, din cateva materiale bune ti-ai facut ceva banuti pentru urmatoarea vacanta.
Propria publicatie. Devino independent si fa o publicatie doar a ta. Cauta publicul tinta, vezi care sunt subiectele preferate, aduna o echipa de cativa jurnalisti ca sa fiti eficienti si incepe sa publici. Poti sa ai si varianta on-line sau doar on-line, varianta fizica, tiparita, daca iti permiti, ca sa ajungi la cat mai multi oameni. Pe termen lung e o sursa de venit foarte buna si profitul chiar e unul bunicel.
Servicii redactare planuri de afaceri. Foarte multi antreprenori au idee ce sa scrie in planurile de afaceri, dar nu prea stiu cum sa le scrie, nu au „cuvintele la ei”. Poti profita de pe urma acestor probleme si poti castiga chiar foarte bine pentru ca tot mai multi afaceristi tineri vor sa aiba propriul business si sa nu mai depinda deloc de patroni. Daca ai deja experienta cu redactarea de planuri de afaceri si iti place ceea ce faci nici nu stii cand vei strange bani frumosi de pe urma unei astfel de afaceri foarte profitabile astazi.
Servicii redactare de discursuri. Toata lumea cauta sa aiba un discurs public foarte bun si care sa impresioneze. Insa nu toata lumea se pricepe sa il conceapa si sa il redacteze. Cand ai deja experienta si esti un vrajitor al cuvintelor si al frazelor, esti jurnalist cu state vechi, poti sa ajuti oamenii care vor discursuri bune, adaptate publicului tinta, in asa fel incat sa se poata prezenta in fata multimilor si la orice evenimente fara sa le fie rusine de ceea ce vor spune. Poti avea clienti de la demnitari si persoane publice importante, la diferite vedete, cunosti oameni multi si iti faci si relatii de care te vei folosi mai tarziu.
Servicii traducere. Daca stii cel putin doua limbi straine sau poate doar una, dar la perfectie, poti castiga bani ca jurnalist din traduceri. Ai deja jurnalismul in sange, stii sa te exprimi si sa vezi greselile din textele in limbi straine, asa ca iti va fi foarte usor sa traduci si sa adaptezi texte pentru diferite tipuri de industrii si domenii. Plus ca te poti angaja si la birouri de traduceri si in timpul liber castigi si mai bine.
Servicii voice over. Se castiga foarte bine daca ai o voce buna de radio si de televiziune si iti place sa „tragi” voci si sa dai vocea ta pentru diferite proiecte. Esti deja jurnalist, ai dictie, stii sa vorbesti si sa te modulezi in functie de discurs si de interlocutor, stii cum sa te adresezi publicurilor, deci va fi foarte usor. Se poate castiga si 40.000 dolari lunar din asa ceva daca ai afacerea proprie.
Podcast. Astazi toata lumea are podcast, il poti publica pe platforme de streaming audio, video, poti sa te si filmezi cu invitati, faci ce vrei tu. Castigi ca jurnalist pentru ca ai deja audienta ta, ai expunere media, lumea te stie, probabil, gasesti invitati si subiecte foarte usor si poti sa ai continut de calitate, relevant si foarte bine scris, prezentat. Vei castiga din reclame, din marketing si colaborari.
Companie productie video. Daca esti jurnalist de televiziune poti sa iti faci companie de productie video media. Iti iei cu tine si cativa colegi, investesti in echipamente de top pentru ca stii deja cum se face o productie video si stii si cum sa iti creezi un mediu perfect pentru filmari. Se castiga foarte bine si din productie video, e nevoie mereu de filmari de calitate, poti avea si anumite proiecte, evenimente sponsorizate, deci esti mereu pe drumul cel bun si faci fix ce iti place mai mult.